Sesiunea de formare organizată în cadrul proiectului Program de educaţie şi asistenţă juridică pentru îmbunătăţirea accesului cetăţenilor la justiţie – JUST ACCESS

În ziua de 11 iunie 2019 a avut loc la Hotelul Continental din Arad sesiunea de formare organizată în cadrul  proiectului Program de educaţie şi asistenţă juridică pentru îmbunătăţirea accesului cetăţenilor la justiţie – JUST ACCESS, proiect al cărui beneficiar este Uniunea Naţională a Barourilor din România, în parteneriat cu Fundaţia Centrul de Resurse Juridice, finanţat prin Programul operaţional Capacitate Administrativă (POCA). Sesiunea s-a bucurat de un real succes în rândul avocaţilor din Baroul Arad, toate cele 28 de locuri alocate fiind ocupate, iar în plus au mai dorit să participe încă 4 avocaţi. Participanţii au fost deosebit de activi, au răspuns pertinent la toate întrebările din chestionarele puse la dispoziţie de formatori, au dezbătut cu argumente problemele puse în discuţie (facilitarea accesului la justiţie a cetăţenilor, inclusiv a grupurilor vulnerabile, modificările legislative din perspectiva jurisprudenţială, ajutorul public judiciar şi asistenţa judiciară în materie penală).

De un real interes s-au bucurat speţele extrase din practica judiciară CEDO precum şi a instanţelor naţionale. 

Anexăm spre exemplificare câteva fotografii făcute în timpul desfăşurării sesiunii.

 Sesiunea de formare organizată în cadrul Proiectului JUST ACCESS (1)

Sesiunea de formare organizată în cadrul Proiectului JUST ACCESS (2)

Sesiunea de formare organizată în cadrul Proiectului JUST ACCESS (3)